Prorectori

 Prof. univ. dr. DOREL BERCEANU - Prorector Programe de studii și asigurarea calității

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice şi Facultatea de Automatică, Calculatoare şi Electronică la Universitatea din Craiova. Deține titlul științific de doctor în relaţii economice internaţionale și este abilitat în domeniul finanțe. Este autor/co-autor la peste 100 de articole ştiinţifice publicate în reviste de specialitate. A urmat mai multe stagii de pregătire în străinătate în domeniul teoriei sistemelor și în domeniul managementului financiar în Middlesbrough (Marea Britanie), Nijmegen (Olanda) și Aberdeen (Scoția).

În paralel cu activitatea didactică și de cercetare desfășoară și o bogată activitate în domeniul managementului universitar, ocupând funcții de conducere atât la nivelul facultății, cât și la nivelul Universității din Craiova. Astfel, în perioada 2008-2012 a ocupat funcția de prodecan al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor, iar între anii 2016-2024 a ocupat postul de prorector al Universității din Craiova, având ca principală responsabilitate conducerea operativă a Centrului Universitar din Drobeta Tr. Severin.

A fost și membru al consiliului Departamentului de Finanțe, Bănci și Analiză Economică, iar din 2008 este membru al Consiliului Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor. De asemenea, din 2012 este membru al Senatului Universității din Craiova. La nivel național, din 2016 deține calitatea de membru al Consiliului academic al Asociației Facultăților de Economie din România.

În întreaga activitate de cadru didactic universitar, a participat ca manager sau membru la implementarea mai multor proiecte de cercetare/educaționale, cu finanțare din fonduri externe sau cu mediul de afaceri care au avut ca obiectiv principal îmbunătățirea actului didactic și a performanțelor cadrelor didactice și studenților. A ocupat inclusiv postul de coordonator proiect – partener 1 Universitatea din Craiova în cadrul grantului POSDRU “Calitate și competențe la standarde europene pentru personalul didactic din învățământul superior în vederea creșterii competitivității școlii de economie din România“, precum și funcția de manager de proiect în cadrul proiectului ROSE “Centru de resurse și asistență în învățare și formare la Centrul Universitar din Drobeta Turnu Severin – CRAIF_CUDTS“. 

 Contact:

+40- 0251.419.015

 

Prof. univ. dr. ing. NICOLAE DUMITRU - Prorector Cercetare științifică și relații cu mediul economic

 

A absolvit Facultatea de Mecanică a Universităţii din Craiova, al cărei decan a fost din 2008 până în 2020. De-a lungul carierei didactice, a fost profesor invitat în mai multe universităţi din străinătate precum: Universitatea din Salamanca, Şcoala politehnică superioară din Zamora (Spania), Universitatea din Casino, Facultatea de inginerie (Italia), Universitatea din Bourgogne, Ecole Superieure D’Ingineurs de Recherche en Materiaux – ESIREM (Franţa).

Este invitat la congrese internaţionale de inginerie, unde a şi condus mai multe paneluri, în calitate de chairman: Congresul Internaţional de Inginerie (Londra, U.K. World Congress of Engineering WCE);  Congresul Internaţional de Inginerie (San Francisco, World Congress of Engineering WCE ). A fost preşedinte al unor societăţi ştiinţifice de impact precum: Asociaţia Română de Teoria Mecanismelor şi a Maşinilor (ARoTMM); Asociaţia Română de Transmisii Mecanice; este membru al Society of Automotive Engineers inc., Societatea română de Robotică, etc. A publicat mai multe cărţi în edituri de prestigiu, dar şi peste 140 de articole științifice în reviste de specialitate cotate ISI sau în reviste/volume indexate ISI sau BDI. A coordonat 27 de granturi internaţionale şi naţionale şi 20 de contracte cu beneficiari din mediul economic.

Este conducător de doctorat în domeniul Inginerie mecanică din anul 2004, având 15 teze finalizate în calitate de conducător ştiinţific. A coordonat şi implementat în calitate de manager, un proiect complex în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, prin care s-a realizat o infrastructură modernă de educaţie, cazare şi cercetare, cu un cămin studenţesc modern, o aulă de 260 de locuri și spațiu expozițional, s-au construit şi dotat cu standuri şi aparatură peste 5000 m2 de spaţii moderne destinate laboratoarelor şi proiectării asistate în inginerie.

Contact:

+40-0251.413.844

 

Prof. univ. dr. MAGDALENA MIHAI - Prorector Management economico-financiar şi probleme sociale ale studenţilor

  

A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii din Craiova, primind recomandarea Consiliului Profesoral al Facultăţii pentru învăţământ superior şi cercetare. Este doctor în economie. În perioada 2011- 2016 a ocupat poziția de director al Departamentului de Economie, Contabilitate și Afaceri Internaționale.

În prezent este auditor financiar membru al Camerei Auditorilor Financiari din România și consultant fiscal membru al Camerei Consultanţilor Fiscali.

Din anul 2016 deține poziția de administrator financiar în cadrul INCESA – Infrastructura de cercetare în științe aplicate, iar începând cu anul 2024  este președinte al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România.

În activitatea sa de cercetare se regăsesc  43 de cărţi şi manuale ca autor unic şi în colaborare, 32 de articole şi studii în reviste de specialitate, din care 8 publicate în reviste ISI. Se află la al treilea mandat pe acelaşi portofoliu. A participat în cadrul a numeroase conferințe și simpozioane științifice naționale și internaționale atat în calitate de autor cât și de coautor. A fost membru în cadrul unor proiecte cu finanțare europeană.

Prorectoratul  de Management economic şi financiar şi probleme sociale ale studenţilor a susţinut îndeplinirea celor mai importante puncte din programul managerial instituţional şi a dezvoltat o relaţie deosebită de comunicare şi colaborare cu studenţii Universității din Craiova.

Contact:

+40-0251-413 102

 

Prof. univ. dr. GABRIELA-EUGENIA IACOBESCU - Prorector Relaţii internaţionale şi imagine academică

  

Gabriela-Eugenia Iacobescu este profesor universitar doctor și conducător de doctorat în domeniul Fizică. Are o experiență academică, managerială și instituțională de peste două decenii în cadrul Universității din Craiova. A fost decan al Facultății de Matematică și Științe ale Naturii/Facultății de Științe, prodecan al Facultății de Științe Exacte, director al Departamentului de Management al Calității, președinte al Comisiei pentru Evaluarea și Asigurarea Calității (CEAC-UCv) și președinte al Centrului de Resurse de Informare și Documentare al Universității din Craiova. A deținut, de asemenea, responsabilități de conducere în cadrul Departamentului de Formare Continuă al UCv. 

În domeniul internaționalizării, are o experiență consistentă în cooperarea academică europeană și mobilitățile internaționale. A ocupat timp de 10 ani funcția de coordonator Erasmus la Facultatea de Științe Exacte. Din anul 2021 este coordonator ECTS al Universității din Craiova, experiență care îi oferă o perspectivă instituțională directă asupra recunoașterii academice, mobilității studenților și integrării dimensiunii europene în procesele educaționale ale Universității. Experiența internațională este completată de organizarea și coordonarea unor programe academice pentru studenți internaționali, inclusiv a școlilor de vară „Fizica în România: Știință și cultură”, desfășurate la Craiova în perioada 2017–2019 pentru studenți ai Georgia Southern University (SUA), precum și a International Student Summer School „Nuclear Physics – Science and Applications” (NUCPHYS-SC&APPL), organizată în 2017. Colaborările cu instituții din mai multe țări europene și participarea la mobilități și școli de vară internaționale completează această experiență.

Un element important al profilului managerial îl reprezintă activitatea în proiecte europene și internaționale, în cadrul unor programe precum Lifelong Learning Programme și Erasmus+, în domenii precum modernizarea educației, dezvoltarea competențelor, incluziunea, resursele educaționale deschise și consolidarea capacității instituționale. A îndeplinit roluri de manager, director sau responsabil din partea Universității din Craiova în proiecte finanțate competitiv.

Experiența în managementul calității și evaluarea instituțională constituie un al doilea pilon important al profilului managerial. Activitatea desfășurată în cadrul structurilor de asigurare a calității ale UCv, precum și experiența de evaluare și dezvoltare a programelor de studii contribuie la fundamentarea politicilor instituționale privind calitatea academică, recunoașterea internațională și creșterea vizibilității Universității.

În plan academic și științific, este autor/coautor a peste 100 de publicații, dintre care 64 indexate Web of Science, cu peste 500 de citări în baze de date internaționale. Activitatea științifică este completată de numeroase prezentări la conferințe naționale și internaționale și de participarea la evaluarea unor teze de doctorat si de abilitare din România și din străinătate.

 

 Contact:

+40-0251-413 102

 

Prof. univ. dr. NICU GEORGE BÎZDOACĂ - Prorector Fonduri Structurale și Digitalizare

  

Este prorectorul Universității din Craiova din anul 2016. A absolvit Facultatea de Electrotehnică, sectia de Automatizări și Calculatoare, Universitatea din Craiova și este doctor în automatică și conducător de doctorat în Mecatronică și Robotică. A urmat cursuri și stagii de cercetare la Seoul National University, Robotics Laboratory, Departments of Mechanical and Aerospace Engineering, la Institut Universitaire de Technologie Cachan Paris Sud XI, Cachan, Franţa. Este membru al Consiliului ARACIS din anul 2023, iar anterior a fost  membru permanent în Comisia ARACIS C11, domeniul Mecatronică și Robotică.

A publicat peste 130 de lucrări științifice și este conducător de doctorat la Școala doctorală a Universității din Craiova, domeniul de Mecatronică și Robotică. Are mai multe brevete de invenție, iar activitatea științifică, de cercetare și inventică i-a fost recunoscută prin peste 20 de distincții (medalii, diplome, premii). Dintre acestea amintim: Special Honour of Invention – Toronto International Society of Inovation & Advanced Skills (2019), Gold Medal & Diploma of Achievement - acordate de către Juriul Internațional INVENTICA 2020, Gold Medal & Diploma for Innovation 2020 - acordate de către Universitatea “Politehnica” București

În ultimii opt ani, de când ocupă postul de prorector, la nivel instituțional au fost implementate aproximativ 100 de proiecte la care cofinanțarea efectivă din partea Universității a fost zero sau maximum 2%, suma totală atrasă prin aceste granturi fiind de peste 357 milioane de euro. La acestea se adaugă competițiile de finanțare instituțională, fondurile CNFIS la care rata generală de succes a fost de 78,12%, respectiv 95% în ultimii 4 ani. Proiectele ROSE, destinate studenților din anul I  sau școlile de vară, destinate elevilor care doresc sa experimenteze viața de student, au fost implementate la nivelul fiecărei facultăți. În plus, au fost înființate două centre de învățare ROSE la Craiova, cât și la Drobeta-Turnu Severin.  

Astfel, Universitatea din Craiova se numără printre instituțiile de învățământ superior care a astras și folosit eficient cele mai multe fonduri la nivel național.

Contact:

+40-0251-413 102

Prof. univ. dr. CĂTĂLIN AURELIAN ROȘCULETE - Prorector Conducere operativă a Centrului Universitar din Drobeta-Turnu Severin

A absolvit Facultatea de Agricultură și a obținut titlul de doctor în Științe Agricole și Silvice. Ulterior, și-a extins competențele academice studiind științele sportului la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Înainte de a deveni prorector al Universității din Craiova, a ocupat mai multe poziții de leadership atât în cadrul unor instituții publice, cât și în companii private. De asemenea, a fost și ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

La Universitatea din Craiova a început să lucreze din anul 2001, în calitate de cercetător științific la SCDA Caracal. În prezent este și profesor universitar doctor la Facultatea de Agronomie și are un atestat de abilitare în domeniul agronomie. În perioada 2016–2024, a ocupat postul de director general administrativ al Universității din Craiova.

A publicat nouă cărţi la edituri de prestigiu şi aproximativ 100 de articole științifice în reviste de specialitate cotate ISI sau în reviste/volume indexate ISI sau în alte baze de date internaționale.

A participat la conferințe științifice naționale și internaționale ca autor sau coordonator în panel. În plus, este membru în echipa de organizare a sesiunii științifice „Agricultură durabilă – Agricultura viitorului”, organizată de Facultatea de Agronomie a Universității din Craiova.

Experiența în managementul priectelor a dobândit-o prin implementarea unor granturi cu finanțare europeană și națională prin programele Relansin, Agrar, CEEX, Makis, precum și a unor programe de cercetare internaționale cu firme precum KWS, PIONEER, Monsanto. Bayer, Singenta sau Limagrain.

Contact:

+40- 0251.419.015

 

Prorectorii îndeplinesc funcţii care le sunt delegate de către rector prin ordin scris.
Prorectorii răspund în faţa rectorului şi a Senatului universitar.